O arenă istorică a Bucureștiului va reveni la viață. Va fi reconstruită lângă Opera Română

Redactor:
Andru Nenciu
O arenă istorică a Bucureștiului va reveni la viață. Va fi reconstruită lângă Opera Română
  • Publicat:
  • Actualizat:

Demolată de Ceaușescu înainte de Revoluția din 1989, baza Tenis Club București va reveni la viață. În două luni vor începe lucrările, iar complexul va fi format din nouă terenuri

Șeful FRT, George Cosac, spune că până în prezent a fost igienizat terenul din Parcul Operei

Pe un teren încărcat de istorie din zona Știrbei Vodă din Capitală, în Parcul Operei, Federația Română de Tenis va demara din acest an lucrările la baza Tenis Club București, exact pe amplasamentul pe care timp de șapte decenii și-au cizelat tehnica mai toți marii jucători români.

ISTORIA PRE-DECEMBRISTĂ‚

Cu o istorie fascinantă, complexul a fost ridicat după anul 1920 pe un teren donat de frații englezi Doherty, celebri în acea vreme în familia sportului alb. Se spune că inițiatorii proiectului făceau parte din anturajul fraților Virgil și Mircea Economu, iar pentru început au fost „așezate” cinci terenuri și un „central”. Devenită prin anii ’60 școală sportivă, arena își deschidea porțile copiilor din zonele Știrbei – Sala Palatului și mogâldețelor din noul cartier pe-atunci Drumul Taberei. Mai târziu, chiar și idolii acelor vremuri – Ilie Năstase și Ion Țiriac – puneau la punct planul pentru Cupa Davis tot pe praful cărămiziu de la Tenis Club București. Au urmat serviciile lui Segărceanu, Cosac, Marcu, dar puțin înainte de Revoluția din 1989, baza s-a prăbușit, ca multe alte clădiri din București, din forța  impresionantă a degetului fluturat în aer de Nicolae Ceaușescu.

NO MAN”S LAND-ul POST ’89

În 23 de ani, fostul complex  a fost lăsat de izbeliște, iar perimetrul cu aspect de no man”s land a devenit gazdă primitoare pentru patrupede istovite sau paradis pentru băieți care umflau punga cu aurolac până făcea poc. Percepută într-un timp drept loc de promenadă pentru tipii care-i idolatrizează pe Boy George sau Ricky Martin, savana a fost de curând rașchetată. MTS a dat FRT în folosință terenul din sectorul 1 pe 49 de ani pentru a ridica din temelii Tenis Club. Explică președintele FRT, George Cosac: „După 1990 a crescut foarte multă vegetație și noi am curățat zona ca la carte. Acum, dacă ne uităm mai bine, se vede vechea zgură. Lucrările vor începe în două luni și până la finalul anului vrem să finalizăm patru terenuri. Proiectul presupune opt terenuri și un mini-central”, explică fostul component al echipei de Cupa Davis.

CONTROVERSA cu copaci

Primele acțiuni pentru refacerea bazei au stârnit însă o reacție vehementă a șefului organizației Salvați Bucureștiul, Nicușor Dan, care luna trecută, într-o declarație pentru hotnews.ro, susținea că „este o decizie aberantă să defrișezi 1,6 hectare de parc pentru a construi un club de tenis (…) de asemenea, este o măsură abuzivă să defrișezi zona din parc când nu s-a aprobat și pus în dezbatere publică Planul Urbanistic Zonal pentru acest proiect care schimbă destinația de parc”. În replică, George Cosac a făcut ieri lumină în acest caz: „Nu a fost tăiat nimic, nu a fost defrișat niciun copac. În certificatul de urbanism nr. 1635 se subliniază că există absolut toate avizele, iar în cel dat de Agenția Regională pentru Protecția Mediului se menționează că proiectul Reamenajarea Bazei sportive TC București prin decopertarea și reamaenjarea terenurilor de tenis și refacerea spațiilor, vestiarelor, anexelor și împrejmuirea terenului din strada Știrbei Vodă 133 nu se supune impactului asupra mediului. Domnul Nicușor Dan a mai spus și că vrem să construim și un hotel, ceea ce nu este adevărat”.
 
CINE VA BENEFICIA

Proiectul, care face parte dintr-o serie mai lungă a noii conduceri a FRT, a fost apreciat de toți specialiștii din sportul românesc, și ar aduce Bucureștiului normalitatea în privința existenței unor rampe de lansare spre tenisul de performanță și a desfășurării antrenamentelor în cele mai bune condiții. „Toți copiii din acest cartier vor putea să beneficieze de cele nouă terenuri, dar și componenții loturilor naționale. Totul va fi la cele mai înalte standarde, dar depinde și de ce fonduri vom atrage. După ce se va organiza licitația, vom cunoaște toate coordonatele”, a conchis Cosac. Avantajele pe care le va oferi Tenis Club București sunt multiple: va fi ridicat într-o zonă ușor accesibilă (în centrul Bucureștiului), se află în vecinătatea complexului BNR, ar reînnoda tradiția începută pe la 1920 și ar deveni o alternativă pentru jucătorii care se pregătesc la CNT de la Lia Manoliu.

Autorizația dată de Primărie este de a reface Tenis Club București, respectiv igienizarea zonelor și curățarea tufișurilor pentru reamenajarea complexului

Domnii Țiriac și Năstase sunt foarte entuzias­mați de proiect. Aici și-au început carierele de sportivi
George Cosac, președinte FRT

400 de locuri va avea tribuna mini-centralului de la Tenis Club București

Cea mai frumoasă amintire a mea de aici datează din anii 80, când am văzut-o la un meci pe Virginia Ruzici
George Cosac, președinte FRT

Sunt sigur că și spectatorii de la Opera Română vor veni să vadă cum cresc micii tenismeni la antrena­mente
George Cosac, președinte FRT

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×